Ce fac în caz de accident?

I. Ce faci în cazul unui accident de vehicule?

Ar trebui să reții, în primul rând, că, în cazul unui accident rutier, există două posibilități pentru a întocmi documentele de constatare a acestuia:

Dacă ești unul dintre conducătorii auto implicați în accident, poți folosi formularul de ”Constatare amiabilă de accident” (fizic sau digital prin aplicația Amiabila – vezi detalii mai jos) dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:

– în accident au fost implicate numai două vehicule înmatriculate/înregistrate și asigurate RCA;
– din accident au rezultat numai pagube materiale la cele două vehicule implicate;
– ambii conducători auto implicați sunteți de acord să utilizați această procedură de constatare a producerii accidentului. Formularul “Constatare amiabilă de accident” completat și semnat se folosește în relația cu asigurătorii în vederea obținerii despăgubirii în baza poliței RCA a persoanei vinovate sau în baza asigurării CASCO, după caz.

ATENȚIE! Prin completarea și semnarea Constatării amiabile, ambii conducători auto implicați veți descrie un cumul de elemente și fapte privind accidentul care contribuie la soluționarea dosarelor de daună, nereprezentând o recunoaștere a răspunderii în producerea accidentului de unul sau ambii conducători auto. Stabilirea culpei revine asigurătorului.

Trebuie să vă prezentați la secția de poliție în termen de 24 de ore de la producerea accidentului în toate celelalte cazuri în care nu sunt îndeplinite condițiile pentru utilizarea Constatării amiabile de accident.

II. Ce trebuie să faci în cazul producerii unui accident în urma căruia au rezultat numai pagube materiale?

Dacă în urma un accident de circulație au rezultat numai avarierea vehiculelor și/sau alte pagube materiale, în calitate de conducători auto aveți obligația:

– să scoateți imediat vehiculele în afara părții carosabile

– să va prezentați la unitatea de poliție competentă pe raza căreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare

Excepție fac de la prevederile de mai sus:

– conducătorii vehiculelor care încheie o constatare amiabilă de accident, în condițiile menționate la primul punct;

– în cazul în care dețineți o asigurare facultativă CASCO, iar accidentul de circulație a avut ca rezultat numai avarierea propriului vehicul.

III. Ce obligații ai dacă accidentul a produs victime?

Dacă în urma accidentului de circulație a rezultat vătămarea sau moartea unei persoane, aveți obligațiile: 
– să luați măsuri de anunțare imediată a organelor de poliție;

– să nu modificați sau să ștergeți urmele accidentului;
– să nu părăsiți locul faptei.

Este interzis:
– să schimbați poziția vehiculului implicat într-un accident de circulație în urma căruia a rezultat moartea sau vătămarea unei persoane;
– să modificați starea locului accidentului;
– să ștergeți urmele accidentului fără încuviințarea poliției care cercetează accidentul.

Dacă ai suferit un accident provocat de către un vehicul neasigurat RCA, Biroul Asigurătorilor Auto din România (BAAR) va despăgubi prejudiciile pe care ți le-a cauzat, după care se îndreaptă pentru recuperarea despăgubirii către persoana vinovată. Dacă ai o poliță CASCO pentru vehiculul tău, prejudiciile vor fi suportate de către asigurătorul emitent al poliței.

constat_ro.cdr

IV. Cum folosești formularul de constatare amiabilă

Este recomandat ca avizarea daunei la Asigurător să se facă cât mai repede posibil după producerea accidentului.

După constatarea avariilor, Asigurătorul va stabili vinovăția în baza celor rezultate din formularul Constatare amiabilă de accident completat fără ștersături sau modificări și semnat de către ambii conducători auto, declarațiile prezentate de conducătorii auto sau doar a unuia și va elibera Procesul Verbal de Constatare a daunelor și documentul de introducere în reparație.

Recomandări în completarea formularului Constatare amiabilă de accident:
• Completează împreună cu conducătorul auto al celuilalt vehicul implicat în accident un singur formular de Constatare amiabilă fără ștersături sau omisiuni;
• Realizează schița accidentului de comun acord cu celălalt conducător auto;
• Completează datele împreună cu martori la accident, dacă există și dacă doresc să fie menționați ca martori. Este recomandabil să poți avea martori în cazul în care se nasc dispute ulterioare cu privire la circumstanțele producerii accidentului;
• Scrie cu majuscule, lizibil;
• Semnați amândoi conducătorii auto formularul;
• Formularul are 2 pagini autocopiative, iar fiecare șofer păstrează o pagină;
• NU modifica consemnările din formular după completare și semnare;
• Verifică datele completate de cealaltă persoană implicată în accident să fie corect scrise;
• Formularul se depune la societatea de asigurare la care avizezi dauna.

V. Cum deschizi un dosar de daună soldat numai cu avarii la vehicule

Majoritatea companiilor de asigurare au dezvoltat sisteme electronice online de avizare și deschidere a dosarului de daună, direct pe site-urile lor. Astfel, o primă etapă este verificarea procesului de deschidere a unui dosar de daună pe site-ul Asigurătorului. În cazul asigurării CASCO îți recomandăm să citești clauzele contractuale care se referă la procedura de avizare, constatare a daunelor și de acordare a despăgubirilor.

Dacă polița ta RCA are inclusă clauza de decontare directă, ai posibilitatea să te adresezi direct propriului asigurător RCA pentru deschiderea dosarului de daună, fără a mai merge la asigurătorul RCA al persoanei responsabile de producerea accidentului . 

Poți să apelezi la clauza de decontare directă în cazul în care:
– accidentul s-a produs în România;
– sunt doar două vehicule implicate în accident și ambele sunt înmatriculate/înregistrate în România;
– prejudiciile sunt produse exclusiv vehiculelor;
– ambele vehicule implicate în accidentul auto au asigurare RCA valabilă la data evenimentului;
– accidentul nu a avut ca urmări niciun fel de vătămări corporale și/sau deces.

După avizarea daunei, Asigurătorul va proceda la efectuarea constatării avariilor autoturismului și va elibera Procesul Verbal de constatare a daunelor și documentul de intrare în reparație (DIR). Procesul Verbal de constatare poate înlocui DIR în cazul în care conține informațiile din acesta.


În cazul instrumentării daunei în baza poliței RCA, Asigurătorul are obligația legală să efectueze constatarea prejudiciilor în termen de 3 zile lucrătoare de la data avizării sau la o dată ulterioară convenită de către părți.


În cazul instrumentării daunei în baza poliței CASCO, constatarea se efectuează conform celor stabilite prin clauzele acestei polițe.

Repararea (auto)vehiculului

Dacă ai deschis dosar de daună în baza asigurării RCA, poți să îți repari vehiculul la orice unitate reparatoare autorizată care desfășoară activități de reparații ale autovehiculelor fără nicio restricție sau constrângere din partea asigurătorului.

Calitatea reparației autovehiculului este în sarcina unității service.
Prin urmare, alegerea unității service este foarte importantă pentru o reparație corect realizată (conform normelor producătorului autovehiculului), într-un timp cât mai scurt – de aceea este bine să soliciți informații Asigurătorului, în cazul dosarului CASCO.

Dacă ai deschis dosar de daună în baza asigurării CASCO este posibil să existe anumite condiționări privind alegerea unității reparatoare. Din acest motiv, primești consultanță la încheierea contractului CASCO de la distribuitorul tău de asigurări (Asigurător, agent de asigurare sau companie de brokeraj) și citește cu atenție clauzele poliței CASCO.
Pentru a veni în sprijinul clienților, asigurătorii au propria rețea de unități service cu care colaborează, ceea ce constituie un avantaj pentru client oferind: transparență, comunicare facilă, seriozitate, recunoaștere a calității serviciilor oferite de unitatea reparatoare și nu în ultimul rând, decontarea reparațiilor direct între asigurător și unitatea reparatoare.

Finalizarea dosarului de daună

După finalizarea reparației, pentru plata dosarului de daună, în calitate de asigurat/păgubit trebuie să depui la dosar anumite formulare/documente justificative din care ar rezulta întinderea prejudiciului ce urmează a fi despăgubit.
În situația în care vehiculul este reparat într-o unitate reparatoare din rețeaua de parteneri a Asigurătorului, autoturismul îți este predat imediat după finalizare, fără a se mai aștepta achitarea facturii de reparație.
Dacă depunerea cererii de despăgubire se face într-un dosar de daună deschis în baza unei asigurări RCA, Asigurătorul are obligația legală să îți formuleze o ofertă de despăgubire în termen de 30 de zile dacă sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea acesteia sau, în caz contrar, să îți comunice motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parțial, pretențiile de despăgubire. După acceptarea de către tine a ofertei în scris, Asigurătorul RCA este obligat să plătească despăgubirea în 10 zile conform indicațiilor tale cu respectarea legislației în vigoare.
În cazul asigurării CASCO acordarea despăgubirii se face potrivit clauzelor asigurării CASCO pe care o deții.

Ce este “Amiabila”?

Este aplicația care digitalizează formularul de constatare amiabila de accident. Aceasta nu îl elimină pe cel tipărit pe suport de hârtie, care este în continuare distribuit de asigurători și intermediari, ci reprezintă o variantă alternativă în pas cu evoluția tehnologică.

Unde găsesc aplicația?

Simplu: O poți descărca gratuit de pe Google Play și App Store, direct pe telefonul mobil, fiind conectată la toți asigurătorii RCA din România.

De ce e bine sa-mi instalez aplicația?

În cazul unui accident auto, timpul efectiv în care poți completa datele pentru constatarea amiabilă este redus la doar câteva minute. Mai mult, notificarea incidentului va ajunge în timp real la companiile  de asigurări, prin urmare tot procesul de soluționare a daunei va fi mult mai rapid. De asemenea, poți seta alerte de expirare pentru diferite documente cum ar fi permisul de conducere, ITP, RCA, chiar și rovinietă sau asigurarea facultativă CASCO.

 

Avantajele folosirii aplicației Amiabila:

– Un avantaj important al aplicatiei îl reprezintă detectarea automată, prin sistem GPS, a locației unde a avut loc accidentul, dacă cei implicați în accident completează formularul electronic exact la locul în care acesta s-a produs. În acest caz, aplicația „Amiabila” completează automat rubrica referitoare la locul accidentului.

– Șoferii pot primi alerte privind expirarea permisului de conducere, ITP-ului, rovinietei, polițelor RCA și CASCO, direct din aplicație. Pentru fiecare tip de alertă se pot alege mai multe opțiuni de notificare (înainte cu 5 zile, 15 zile sau 30 de zile) și poate fi selectată modalitatea preferată pentru primirea acestora, respectiv direct în aplicație sau pe e-mail.

– Prin intermediul aplicației „Amiabila” se poate genera, de asemenea, un contract de vânzare-cumpărare a unui autovehicul, ales de utilizator din portofoliul înregistrat în contul său.  După completarea contractului tot ce mai ramâne de făcut este ca documentul să fie tipărit și semnat de către vânzător, respectiv cumpărător.

– Aplicația este ușor de utilizat, având o interfață simplă și intuitivă, care integrează și un sistem de recunoaștere a textelor din documentele scanate (OCR). Pe partea de securitate, aplicația dispune de autentificare în doi factori pentru a păstra datele utilizatorilor în siguranță.   

shutterstock_1638907945 aaaa

Cum folosesc aplicația?

După ce instalezi aplicația, creezi un cont de utilizator, urmând să completezi, conform instrucțiunilor din aplicație, datele care se regăsesc în documentele tale din permisul de conducere, certificatul de înmatriculare, cartea de identitate și din polița RCA. Aplicația este ușor de utilizat pentru că are o interfață simplă și intuitivă, integrând și un sistem de recunoaștere a textelor din documentele scanate (OCR). Aplicația permite inclusiv preluarea datelor și informațiilor despre vehicul, deținător și polița RCA/Carte Verde prin scanarea codului QR tipărit pe documentul Carte Verde parte a poliței de asigurare RCA alături de contractul de asigurare RCA.
Daca ai mai multe mașini, poți să completezi datele pentru fiecare dintre ele.

Ce fac în caz de accident?

Odată descărcată aplicația „Amiabila” și creat contul de utilizator, în caz de accident toate datele tale vor fi preluate automat în formularul de constatare din aplicație, mai rămâne doar să alcătuiești schița accidentului. Ideal ar fi ca ambii conducători să aibă aplicația instalată. De ce? Pentru ca este mult mai ușor  sa transferați datele personale ale unuia dintre șoferi în telefonul celuilalt. Cum ? Printr-o simplă scanare a unui cod QR. În cazul în care numai unul dintre șoferi are instalată aplicația, datele celuilalt utilizator se completează manual.


Cât de sigură este aplicația?

Dacă vorbim de securitate, aplicația dispune de autentificare în doi factori pentru a păstra siguranța datelor tale. Aplicația a fost dezvoltată de către Biroul Asigurătorilor Auto din România (BAAR) împreună cu asigurătorii RCA, având scopul de a simplifica și eficientiza procedura de constatare a accidentelor ușoare, în care au fost implicate doar două autovehicule și nu au rezultat victime (vătămări corporale ori decese).

Pentru mai multe detalii despre cum se poate folosi aplicația „Amiabila” puteți accesa https://amiabila.com/tutorial, unde exista si un video de prezentare.